Giveaway part II

De indata ce aflasem de la mama ca puteam cu adevarat sa plecam in Amsterdam, primul gand a fost sa-l sun pe Gus sau sa-i trimit mesaj, dar eram atat de incantata incat am ajuns la concluzia ca vreau sa-i vad reactia fata in fata. Asa ca nu am mai pierdut timpul, am insfacat cheile de la masina si am parcurs cei cativa kilometri cu o emotie de nedescris, aproape ca trecusem si pe rosu.

Ajunsa in sfarsit in fata casei lui am parcat la vreo doi metri de bordura, dar n-avea nicio importanta si am dat buzna pe alee. Desi Philip ma incomoda, din cativa pasi am fost la usa, doar ca inainte cu o fractiune de secunda de a apasa soneria, mana mi-a intepenit. Se auzeau bocete si cineva tipa si plangea in acelasi timp. Vocea i se frangea in anumite momente ale frazei si realizasem cu groaza ca era vocea lui Augustus. Instinctul a fost de a intra fara sa mai astept sa-mi deschida cineva, dar apoi am auzit cuvantul cancer. Parca cineva aruncase un cutit drept in oglinda sufletului meu, iar acum cioburile isi faceau loc printre plamanii mei si asa oropsiti. M-am lasat cu incetinitorul pe pragul din fata casei si am ascultat tot ce-a urmat neputand sa mai gandesc sau sa fac nimic.

-I-am promis ca o sa mergem impreuna in excursia asta, nu pot acum sa-i distrug visul si sa-i dau in schimb un prieten care in scurt timp va fi macinat de cancer si pe de-asupra incapabil sa-si poarte singur de grija! urla Augustus.

-Este in joc viata ta, ce nu intelegi? tipa si mama lui incercand sa-si inabuse plansul. O pui pe Hazel inaintea ta. Stiu ca tii la ea, dar vreau sa intelegi ca si noi tinem la tine.

-Asa e Gus, a venit si domnul Waters in ajutor. Mama ta si eu iti vrem doar binele. Nu poti risca.

-Ei bine, nici nu-mi voi astepta moartea cu bratele deschise intrebandu-ma cum ar fi fost daca as fi mers cu ea la Amsterdam. Voi nu intelegeti,nu e doar o simpla calatorie, e cu mult mai mult. Si ma voi asigura ca ii voi indeplini visul, care a devenit oarecum si visul meu, chiar daca ar fi ultimul lucru pe care il fac.

Cu toate astea spuse Gus parea ca se indrepta spre camera sa dupa tropaitul cauzat pe scari, numai ca deodata s-a auzit un urlet si cateva scancete, iar parintii lui au alergat alarmati spre scari. M-am ridicat si eu cu o viteza si o putere extraordinara, dar n-am reusit sa intru pentru ca stiam ca el n-ar fi vrut ca eu sa-l vad in starea asta, cum nici eu n-am vrut ca el sa ma vada pe mine la spital. Asa ca m-am dus la fereastra. Tocmai atunci parintii lui il aduceau pe brate si-l asezau pe pat cautand probabil dupa calmante. Am izbucnit intr-un plans amar si m-am grabit spre masina, caci simteam ca as fi murit daca mai stateam acolo. Desi lacrimile continuau sa mi se prelinga pe obraji si in curand sa-mi pateze bluza preferata, am demarat in viteza caci vroiam sa fiu inafara oricarui pericol. M-am oprit la spital, unde ajunsesem involuntar, dar eram constienta ca in mintea mea un gand lua contur. Dar mai avea sa astepte caci imi infranasem prea mult durerea. Dupa o ora de plans m-am oprit si am stiut de ce venisem acolo. Am mai asteptat zece minute sa-mi revin dupa care am fugit in cautarea Dr. Maria si din fericire am gasit-o in biroul ei, iar vizita mea a surprins-o putin.

-Aaa...Hazel! Buna, nu ma asteptam sa ne intalnim azi. Ah presupun ca ai aflat de plecarea la...

-Stiati nu-i asa? am intrebat cu toata ura de care eram in stare.

-Pai normal ca...

-De cand? De cand si mai ales de ce ma rog nu s-a sinchisit nimeni sa ma anunte si pe mine? am scuipat pratic cuvintele.

-Draga mea, am vrut sa fie o surpriza. Nu ne-am gandit ca te vei supara asa.

N-am dat atentie vorbelor ei, doar am continuat.

-Si, am indraznit sa rostesc, cat mai are de trait? Un an, 5 luni, 13 saptamani? Si atunci am izbucnit dinou in plans.

-Doamne Hazel, nu stiu la ce te referi, s-a aparat ea si a dat sa se apropie de mine.

-Nu, m-am rastit eu, nu va apropiati! Nu stiti la ce ma refer? La Augustus, la el ma refer! Cum puteti sa ma mintiti in fata?

-Hazel,vino, mai intai aseaza-te si apoi vom discuta mai atent.

Adrenalina mea inca nu se sfarsise asa ca nu aveam de gand sa stau jos, dar stiam ca asta nu va mai tine mult si ca plamanii ma vor trada.

-Iti jur, e prima oara cand aud asa ceva. Habar n-am la ce te referi. Cum adica Augustus....cat mai are de trait? Haide, usor, stai pe scaun.

Si in final am cedat. In timp ce imi reluam cursul normal de respiratie am privit in gol pana ce doamna doctor s-a asezat in fata mea. Eram constienta ca acum trebuia sa ma destainui ei, dar am mai asteptat cinci minute ca sa-mi revin partial. Si i-am povestit. Cand am terminat Dr. Maria era cel putin socata si in ochii ei puteam citi nu mila, doar compasiune. Pana la urma a reusit sa preia cuvantul.

-Imi pare atat de rau! Eu, nu...Cum spuneam Hazel chiar nu stiam nimic despre asta. Dar sper ca esti constienta ca Augustus ar risca intr-adevar sa mearga…

-Nici nu se pune problema. Vreau sa aflati cat mai multe detalii despre starea lui si mai ales, daca mai exista vreo modalitate prin care l-am putea salva. Orice. Cred ca paream hotarata caci n-o mai vazusem asa de uimita.

- Ce? a reusit ea in cele din urma sa rosteasca.

Desi figura ei se transformase intr-una de mila si spunea clar ‘’Nu cred ca mai e ceva de facut sau de salvat’’, mi-a promis ca se va interesa si ca ma tine la curent. In plus am pus-o sa promite ca acesta va fi secretul nostru.

Ajunsa acasa mama parea prea absorbita de pregatiri si am incercat sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat si din fericire am scapat cu usurinta caci s-a angajat in sunarea tuturor cunostintelor pentru a imprastia vestea. Eu am profitat de ocazie si m-am inchis in camera revizualizand tot ce se intamplase astazi. Nu pot sa cred ca exista posibilitatea ca de maine sa ma trezesc fara el. Nu as fi suportat. Si am plans iarasi in acea dupa-masa nenorocita.

*

Trei zile mai tarziu am primit un mesaj de la Dr. Maria prin care imi spunea sa ne intalnim la ea la cabinet la ora unu. M-am pregatit si inainte sa plec i-am spus mamei ca ies cu Kaitlyn. Am ajuns inaintea doctorei, probabil pentru ca ingrijorarea si curiozitatea ma rodeau pe dinauntru. Cand a aparut pe hol s-a grabit sa-mi deschida usa dupa care ne-am asezat. Am asteptat sa inceapa ea.

-In primul rand, trebuie sa sti ca mi-a fost foarte greu sa intru in posesia detaliilor despre starea lui Augustus.

-Stiu. Si va sunt foarte recunoscatoare pentru asta, am intrerupt-o eu.

-In al doilea rand, sa aflu remediul pentru boala a fost de-a dreptul imposibil. Ceea ce vreau sa evidentiez e ca daca nu stie doctorul lui, cum am putea noi sa stim mai bine? Poate daca se descoperea mai devreme...

-Ce? Adica e prea tarziu? Daca spuneti asta inseamna ca ar fi o solutie, doar ca voua vi se pare prea tarziu, nu-i asa? am intrebat pe jumatate ingrozita si jumatate entuziasmata.

-Hazel nu..nu vreau sa te amagesc. Dar, da ar fi fost o solutie. Se pare ca s-a gasit un tratament care ar putea sa-i prelungeasca sansele de a trai lui Gus. Nu am spus sa-l salveze definitiv,ci doar sa-l trateze. Ideea e ca parintii lui au refuzat, nu stiu de ce, poate de teama, poate si-au pierdut speranta, dar nu au vrut sa riste. Starea lui Augustus este asemanatoare cu aceea in care ai fost si tu inainte sa descoperim Phalanxiforul. Doar ca aici e vorba si de o operatie. E totul sau nimic, intelegi Hazel?

-Cred ca da,dar adevarul era nu vroiam sa inteleg sau sa fiu de acord cu asa ceva. Si totusi, acest tratament si operatia, s-ar putea face aici? Nu inteleg de ce nu ar vrea parintii lui sa incerce.

-Tocmai de-asta. Augustus nu poate fi tratat aici. Ar trebui sa mearga cu el in Amsterdam. Ori daca ma intrebi pe mine e cam costisitor.

AMSTERDAM! Nu pot sa cred! In capul meu  rotitele se pusesera in functiune si cand am avut o schita a planului mi-am dat drumul.

-Ba da! Asta e! Amsterdam! Este posibil sa mergem acolo, va amintiti, calatoria propusa de cei de la Djinnii? Au spus ca platesc ei totul. Si, si am putea sa facem si operatia.

-Hazel. Eu stiu ca-ti doresti sa-l salvezi, dar adevarul e ca nu poti. Ai lui nu sunt de acord si bine, daca ar fi, ati ajunge acolo, dar cu ce ati plati operatia?

Reusise sa castige batalia, dar eu eram in stare sa castig razboiul. Asa ca am continuat.

-Nu stiu asta acum. Vom vedea. Voi vorbi eu cu ei, numai va rog ajutati-ma. Vorbiti dumneavoastra cu doctorul lui si programati operatia. Poate vom reusi.

-Doamne ma omori tu pe mine! In regula. Dar nu promit ca voi rezolva totul.

-Okay.

*

Mai pe seara am primit un telefon de la Augustus.

-Hazel Grace! Nu mai da lumea de tine zilele astea.

-Mda..eu doar pierd timpul cu o noua distopie.

-Hm..nimic interesant. Si ce-ai mai facut?

-Pai sti tu pe aici, pe colo...

-Aha. Cateva momente dureroase de liniste, dupa care spune: Hei, am primit un mail. E de la Lidewij. Verifica-ti mail-ul poate ai primit si tu.

Aveam laptopul deschis deci doar am intrat pe mail. Si intr-adevar primisem si eu. Augutus a inceput sa citeasca.

Dragii mei,

Tin sa va anunt cu o deosebita placere ca in data de 21 Mai Peter Van Houten va veni in Indiana cu o problema de afaceri. Il voi insoti si eu si sper ca ne vom intalni sa schimbam cateva vorbe. Tinem legatura.

Cu drag,

Lidewij Vliegenthart.

-O doamne! am reusit sa zic.

-Zi-mi ca nu visez Hazel Grace. Nu pot sa cred!

-O doamne! am repetat eu. Yeeeeey! Gus e extraordinar! O sa aflam ce se intampla cu Anna si ceilalti mai repede decat ne asteptam. O sa ne intalnim cu Van Houten aici, la noi in oras.

-Da Hazel e nemaipomenit! In mai putin de 2 saptamani o sa ne vedem visul cu ochii.

Dupa ce i-am inchis am strigat repede la mama si la tata si ei au venit speriati la mine intrebandu-ma ce am patit-de ce trebuia mereu sa patesc ceva?-iar eu le-am povestit tot si cred ca s-au bucurat si ei pentru mine desi speram ca aceasta intalnire sa nu anuleze excursia la Amsterdam. Trebuia sa mergem acolo neaparat.

*

Si iata ca a sosit si ziua cea mare. Vorbisem cu Lidewij sa ne intalnim la o cafenea, iar Gus a venit sa ma ia de acasa si am mers impreuna. Amandoi eram imbracati aproximativ elegant. El costum cu un papion portocaliu, eu o rochita portocalie cu lalele-ca sa vezi ne asortaseram. Am ajuns primii asa ca ne-am asezat la masa pe care o rezervasem cu o saptamana inainte. Nu am asteptat mult si am auzit pe cineva certandu-se.

-Doamne Lidewij, chiar crezi ca imi arde de doi pustani ca ei acum? Am venit aici cu treburi importante nu ca sa le dau lor explicatii.

-Hei, nu stam mult. Acorda-le macar zece minute. Le-am promis, a spus ea cu tristete.

-Tu le-ai promis, nu eu, a raspuns el cu rautate.

Eu si Augustus ne-am aruncat cateva priviri, apoi ei au venit in fata noastra.

-Buna seara, am spus in cor eu si Gus.

-Nu e chiar buna, a raspuns Van Houten la randul sau.

-Ah, nu-i dati atentie, el doar a avut o zi prosta.

-E in regula, a vrut Augustus sa fie politicos.

-Deci, ce vreti de la mine oameni in ultimul stadiu?

-Peter! Cum poti sa spui asa ceva? l-a mustrat suparata Lidewij.

-Simplu. E adevarul.

-Hei vreau doar sa stiu ce se intampla cu hamsterul, cu mama Annei si Olandezul-cu-Lalele, ei raman impreuna nu?

-Uite fetito, daca iti inchipui ca vei scoate ceva de la mine te inseli amarnic. Nu esti decat un alt fan-unul cu cancer de data asta- care ravneste dupa un final inexistent. Asa ca ce-ar fi sa ma scutesti , sa-l iei de brat pe Domnul Piciorus si sa faceti o plimbare spre casa?

-Gata! Pana aici nemernicule! Am sarit eu de pe scaun privind cu ura in ochii nepasatori a lui Van Houten.

-Inceteaza Peter, a spus la randul ei Vliegenthart.

-Poate ca suntem doua persoane cu cancer, poate ca suntem in ultimul stadiu, dar nu ai niciun drept sa ne insulti in halul asta. Tu nu sti cum e! am tipat eu.

-O, serios? Nu mai spune! a tipat Houten la randul sau.

-Exact! Mi-ai promis un raspuns si mi-am facut atatea vise..

-Sti care-i problema cu voi, copii bolnavi, visati prea mult!

-M-am inselat in privinta ta! Nu esti decat un rahat in ploaie. Un om fara inima betiv pe de-asupra. -Hai Augustus, nu mai avem ce discuta cu acest, acest nimic! Si am parasit cafeneaua straduindu-ma din rasputeri sa nu plang.

De cum am iesit cineva venea alergand in spatele nostru.M-am pregatit pentru un nou ropot de jigniri, dar era doar Lidewij.

-Imi cer scuze pentru mai devreme in numele lui. El, cum spuneam, are momentele lui proaste. Aaa, v-as ruga sa uitati ce s-a intamplat dar stiu ca nu puteti asa ca va spun doar sa pastram legatura in continuare si mai ales, nu lasati aceasta zi sa va impiedice din vizitarea Amsterdamului.

-Nu trebuie sa va cereti scuze in numele lui. Si nu va fie teama vom pastra legatura si va vom tine la curent despre venirea la Amsterdam.

-Ma bucur. La revedere atunci.

-O seara buna, a spus si Gus.

M-a condus acasa, iar pe drum nici unul din noi nu a spus nimic. Am trecut in viteza pe langa mama si m-am inchis in camera, caci stiam ca va veni sa vada ce s-a intamplat. Dupa care m-am pus in pat si am plans din cand in cand pana am adormit.

*

Vineri am mers sa ma intalnesc cu Dr. Maria pentru a vedea daca totul era pus la punct. Trecusera patru zile de la intalnirea cu Van Houten si eu incercam sa trec peste. Ceea ce ma alina era ideea ca exista o sansa pentru Gus. De cum m-a vazut doctora a zambit si mi-a spus:

-Am vesti foarte bune! Ia un loc.

-Serios? Sunt numai ochi si urechi!

-Am vorbit cu doctorul lui Augustus-Teo-si am ajuns la concluzia ca vom colabora pentru a incerca sa-l salvam. Asa ca ieri m-a sunat si mi-a zis ca cei de la Djinnii pot trimite in Amsterdam maxim 4 persoane ceea ce perfect, pentru ca puteti mergeti voi doi si mamele voastre.

-DA! Am tipat incantata.

-Si asta nu e tot! Se pare ca cineva a donat banii necesari pentru operatie. Nu se stie cine, dar a fost o suma considerabila. Ideea e ca acum totul e pregatit, trebuie doar sa-i convingem sa o faca. Dar sarcina asta iti revine tie. Crezi ca te poti descurca Hazel?

-Sigur. Eu o sa fac tot ce-mi sta in putinta si sunt sigura ca voi reusi. Va multumesc asa de mult.

-Bine, atunci saptamana viitoare e plecarea. Ne mai auzim la telefon pentru alte detalii.

-In regula, am zis eu si am dat sa plec.

-A, Hazel, mama ta stie ceva din toate astea? m-a intrebat pe un ton mustrator dr.

-Pai, nu, nu chiar. O sa-i spun totul azi. Promit.

-Asa sa faci.

M-am dus direct la Augustus acasa. Am batut la usa si mama lui a aparut cu un sort pe ea.

-Buna ziua. Augustus este acasa?

-Buna Hazel.Nu este acasa. A plecat la Isaac. Poti sa-l astepti in camera daca vrei.

-A,nu. Cu dumneavoastra vroiam sa vorbesc.

Desi luata prin surprindere m-a invitat in sufragerie. Ne-am asezat si am simtit cum puterile ma lasa si inima imi bate din ce in ce mai tare. Nu mai stiam cum s-o ocolesc, asa ca am trecut direct la subiect.

-Stiu totul despre Augustus.

-Poftim? m-a intrebat ea socata. Augustus ti-a ...?

-Nu, am intervenit repede. Eu am auzit intr-o zi pe cand veneam la el si...Va rog! Nu asta e important acum. Dr. Teo si Dr. Maria s-au ocupat de toate. Cei de la Djinnii vor asigura drumul pentru 4 persoane, iar operatia a fost deja platita.

-Dumnezeule Hazel, tu te-auzi ce spui?

-Daca nu ma credeti ar trebui sa-i sunati. Dar n-am de ce sa va mint. Am venit aici doar sa va implor sa nu va dati batuta si sa incercati sa-l salvati. Stiu ca exista riscuri, dar uneori trebuie sa ni le asumam pentru a ne atinge scopurile. A stat pe ganduri cateva minute, dupa care s-a ridicat fara sa zica nimic si s-a dus langa telefon. Am privit-o cum forma cifrele cu lacrimi in ochi si stiam ca-l suna pe doctor. Dupa ce a vorbit cu acesta si totul i-a fost confirmat, s-a apropiat de mine si a inceput sa planga.

-Iarta-ma Hazel, a reusit ea sa spuna si m-a imbratisat. In acelasi moment usa de la intrare s-a deschis si in cateva secunde el era in fata noastra.

Si i-am povestit. Am sarit peste partea ca-l vazusem in acea seara si i-am spus cum am colaborat cu Dr. Maria. Desi era putin suparat, mai degraba ochii lui exprimau tristete si mai ales...

-Frica! Mi-e frica Hazel. Nu stiu ce se poate intampla, dar presupun ca ramane de vazut. Si m-a sarutat pe frunte apoi ne-am luat la revedere.

Ajunsa acasa o alta problema trebuia rezolvata. Dupa cina le-am spus totul alor mei si mama a inceput si ea sa planga.

-O sa fie bine.

-Da Hazel, nu-ti face griji, a completat-o tata.

Adevarul era ca n-aveam cum sa nu-mi fac griji. Prin cap imi treceau atatea ganduri si chiar imi era teama sa-l pierd pe Augustus. Tot ce puteam face era sa sper ca totul va fi bine.

*

Ziua operatiei venise, iar eu incercam sa-l distrag pe Gus facand glume pe seama faptului ca nu mai mersese pana atunci cu avionul sau ca daca nu-si va reveni mai repede imi voi gasi pe altcineva in Amsterdam. El radea uneori, dar zambetul ii disparea repede.

Operatia incepea la ora 9, iar acum era de-abia 8. Mamele noastre ne lasasera putin singuri asa ca am profitat de ocazie si m-am asezat pe pat langa Augustus.Nasurile noastre aproape se atingeau, iar el ma tinea de mana.

-Hazel Grace esti atat de frumoasa. Ma omori cu bunatatea ta si cu felul tau de-a fi.

-Augustus te rog nu mai spune asta!

-Bine,dar sa sti ca e adevarat. N-a existat nici macar un moment in care sa regret ca ne-am intalnit.

-Nici pentru mine. Iti multumesc ca ai intrat in viata mea Gus!

-Eu iti multumesc tie ca m-ai lasat sa intru.

Si am stat imbratisati mult timp, pana cand am stiut ca trebuie sa-mi iau la revedere.

-Hazel vreau sa iti dau ceva. Dar vreau sa o deschizi dupa ce pleci de-aici. Nu stiu daca ma voi mai trezi..

-Shh, nu spune asa ceva! am zis eu si mi-am apropiat aratatotul de buzele mici si catifelate.

-Cum spui tu, dar promiti sa faci asta?

-Okay.

-Okay, Hazel Grace.

Si mi-a inmanat o hartie care spre surpriza mea era prinsa cu un inel cu forma infinitului. Mi-a venit sa plang, dar m-am abtinut, caci si eu ii scrisesem o scrisoare.

-Uite Gus si eu ti-am adus ceva. Poti sa o citesti acum, inainte de operatie?

-Okay.

-Okay Augustus.

M-a sarutat si mi-as fi dorit ca timpul sa se opreasca in loc, dar n-a facut-o. Apoi au venit mamele noastre, iar mama lui l-a imbratisat si i-a spus ca-l asteapta aici, ca noi toate il vom astepta. Si-au facut aparitia si doctorii si am asistat impasibila la plecarea lui. Nu mai auzeam nimic, il vedeam printre lacrimi doar indepartandu-se si simteam cum ceva din mine tindea sa se rupa in mii de bucati.

Scrisoarea lui Augustus arata cam asa:

Draga Hazel,

Daca citesti aceste randuri, inseamna ca ai aflat totul. Sa nu ma urasti ca nu ti-am spus, am facut-o pentru binele tau. Ca sa ma revansez ti-am scris urmatoarele randuri si tin sa spun ca sunt multumit ca mi-am tinut promisiunea. Poate ca nu sunt eu Van Houten, dar am incercat sa-mi imaginez un final la O Durere Suprema.

Pai micutul hamsterul ramane la prietena Annei,Christina, dupa ce aceasta intr-adevar paraseste aceasta lume. Olandezul-cu-Lalele nu era un puscarias, ci doar un agent F.B.I. In cele din urma s-a casatorit cu mama Annei si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Sper ca acum zambesti Hazel Grace si ca esti la fel de frumoasa pe cat te stiu. Vreau sa-ti marturisesc ceva. Imi plac alegerile mele. Sper ca si tu sa fi multumita de alegerile tale.

Te iubesc,

Augustus Waters.

Scrisoarea mea suna cam asa:

Draga Augustus,

Daca citesti aceste randuri inseamna ca misiunea mea a fost indeplinita. Te bucuri de o sansa pe care poate unii nu au avut-o. Si nu-ti face griji, eu nu am nicio indoiala, operatia va fi un total succes. Iti multumesc pentru toate amintirile frumoase pe care mi le-ai oferit si cel mai important pentru schimbarea care ai produs-o in viata mea. A fost una foarte buna.

Acum sa trecem la lucruri serioase, sa nu crezi ca ai scapat de mine. Daca nu te intorci tu la mine, voi veni eu dupa tine. Mai avem atatea lucruri frumoase de facut impreuna. Mi-ai promis o cina romantica si ca vom vizita casa Annei si ca ne vom plimba cu gondola. Atat iti trebuie sa nu te tii de promisiuni!

In cazul in care te intrebi daca m-am indoit vreodata de alegerea pe care am facut-o, raspunsul este NU.

Te iubesc,

Hazel Grace.

EPILOG

La opt zile de la operatie Augustus Waters a inceput tratamentul de recuperare. Sperantele noastre aproape se naruisera, cand s-a intamplat miracolul. Toti am fost atat de fericiti incat nici nu va imaginati. Din pacate Augustus va trebui sa tina un tratament strict, dar asta e mult mai bine decat sa-l fi pierdut.

Nu ma mai simtisem niciodata atat de puternica, faptul ca luptasem nu pentru mine, ci pentru viata altcuiva ma facuse sa nu ma dau batuta si eram mandra ca reusisem. Poate ca eram egoista, dar dintr-un motiv anume simteam ca o depasisem pe Caroline Mathers, care daduse viata unei organizatii. Dar eu, eu ii salvasem viata lui Augustus Waters.

Dupa ce s-a recuperat, Augustus m-a scos la o cina romantica. Am fost la un restaurant numit Oranjee si chelnerii erau atat de draguti. Am servit niste delicatese si am baut sampanie cu gust de stele. Ne-am plimbat pe strazile linistite ale Amsterdamului tinandu-ne de mana si am vorbit in soapta. Dupa am mers la hotel si, ei bine, noi doi, stiti, am iesit din Clubul Virginilor de 18 ani.

Am vizitat impreuna cu Lidewij casa memoriala a Annei si plamanii mei au facut fata cu brio la urcatul scarilor. Tot atunci ea ne-a dezvaluit ca Peter Van Houten se comporta ciudat: incepuse sa citesca si sa raspunsa scrisorilor de la fani, se gandea sa se apuce dinou de scris si cel mai important lucru care mi-a atras atentia, donase o suma imensa de bani-si desi am cerut mai mult detalii ea nu parea sa stie mai mult de atat. Dar eu banuiam ceva.

Cand ne-am intors in Indiana am tinut o petrecere unde ne-am distrat cu totii de minune. Iar eu cu Augustus si cu Isaac ne-am continuat viata si ne-am bucurat de fiecare zi de parca ar fi fost ultima.